Transferul-surpriză pregătit de Valerii Moraru pentru Rapid

Transferul-surpriză pregătit de Valerii Moraru pentru Rapid
Publicat: 13/08/2014, 14:43
Actualizat: 01/02/2019, 20:49

Fotbalistul în vârstă de 30 de ani a avut deja o primă discuție cu Moraru, iar în această seară ar putea evolua pentru Rapid în amicalul cu formația din Liga a III-a, Juventus București, programat pe Stadionul Giulești-Valentin Stănescu. În cazul în care antrenorul Ionel Ganea își va da acordul, acesta ar urma să semneze un contract valabil un sezon.

„Cristea este surpriza lui Valerii Moraru. Cei doi au avut o întâlnire în care au discutat pe marginea contractului. Din moment ce vine diseară să joace în amicalul cu Juventus București, Adrian Cristea știe condițiile salariale în care poate semna cu Rapid”, au afirmat sursele citate.

În partida de verificare cu Juventus București, Ionel Ganea îl va folosi și pe portarul Emilian Dolha, aflat în probe, precum și doi fotbaliști spanioli. Unul dintre aceștia este fundaș central și se pregătește de câteva zile cu lotul formației Rapid, iar cel de-al doilea evoluează pe postul de mijlocaș la închidere și urmează să ajungă în cursul aceastei zile la București.

Mijlocașul Adrian Cristea a evoluat ultima oară la Steaua, grupare cu care și-a reziliat contractul la începutul acestui an. La sfârșitul lunii iulie el s-a pregătit câteva zile cu lotul formației Universitatea Cluj, însă nu a ajuns la un acord cu conducerea grupării ardelene. În cariera sa de până acum, Cristea a mai jucat la Politehnica Iași, Dinamo București, Universitatea Cluj, Petrolul Ploiești și Standard Liege.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Devine ilegal în TOATĂ ROMÂNIA. NU se va mai putea face acest lucru sub NICIO...
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
×